Ne place să umplem viața cu lucruri care ne fac curioși. Cu proiecte în care credem, oameni pe care îi iubim, idei pe care vrem să le ducem mai departe și experiențe pe care abia așteptăm să le trăim.
Și printre toate acestea, încercăm să avem grijă și de noi. Să facem mișcare, să ne odihnim, să înțelegem mai bine ce simțim și de ce avem nevoie.
Dar când până și grija pentru noi ajunge în calendar, ne mai rămâne timp să o chiar simțim?
Cum ar fi să ajungi într-un loc în care fiecare detaliu a fost deja gândit pentru tine?
O experiență intimă, în mijlocul naturii, la Smida, unde aproximativ 30 de oameni se întâlnesc pentru câteva zile dedicate bunăstării, curiozității și bucuriei de a fi împreună.
Am pregătit un parcurs în care psihologia, mișcarea conștientă, creativitatea, hrana, natura și conexiunea umană își găsesc locul firesc. Cu oameni care știu să aibă grijă de spațiul pe care îl creează. Cu experiențe care se completează. Cu timp pentru explorare și timp în care să te bucuri de ceea ce ai descoperit.
Atunci când ai spațiu să te desprinzi puțin de rolurile și responsabilitățile de zi cu zi, poți descoperi și alte părți din tine.
Five ways to feel held
Cinci feluri în care am construit acest retreat, ca să nu mai trebuiască să te gândești la nimic.
Held by
care
Grija se face simțită prin cele mai mici detalii. În căldura care te întâmpină după o plimbare prin frig, într-o masă bună, pregătită cu atenție, în confortul unui loc primitor și în experiențele gândite pentru tine. Inclusiv în lucrurile la care nici nu trebuie să te gândești.
Held by knowledge
Curiozitatea ne aduce mai aproape de lume, de ceilalți și de noi înșine. Alături de facilitatori cu experiență, explorăm legătura dintre minte, corp și emoții prin psihologie, introspecție, mișcare conștientă și creativitate, cu libertatea de a descoperi ce ți se potrivește.
Held by connection
Credem în binele care se creează atunci când suntem împreună. În conversații care încep la masă și continuă pe poteci prin pădure, în experiențe împărtășite și legături care se formează firesc. Aproximativ 30 de oameni, cu timp pentru ceilalți și pentru sine.
Held by
nature
Iarna, pădurea capătă alte sunete, iar aerul rece ne trezește simțurile. La Smida, în mijlocul brazilor, lângă râu și poteci înzăpezite, ne bucurăm de întâlnirea dintre mișcare și odihnă, dintre frigul de afară și căldura de la interior. Un loc în care putem experimenta bucuria unui alt ritm.
Held by
time
Există o diferență între a-ți face timp pentru o experiență și a avea timp să o trăiești cu adevărat. Am pregătit un ritm în care timpul liber este la fel de important ca experiențele ghidate. Cu timp să lași lucrurile să se așeze, să lași mintea să hoinărească.
Să ai timp să simți ce îți face bine.
RITMUL UNEI ZILE*
Există o diferență între a-ți face timp pentru o experiență și a avea timp să o trăiești.
Ne-am obișnuit să facem loc stării de bine în calendar. O oră de yoga între două întâlniri, un atelier strecurat într-un weekend aglomerat, o pauză planificată cu aceeași atenție ca toate celelalte lucruri de făcut.
La retreat, am pregătit un parcurs comun, ghidat de facilitatori atent aleși: momente de introspecție, mișcare, creație, timp în natură și mese împreună. Iar timpul liber e la fel de important ca experiențele ghidate. Timp să lași o experiență să se așeze, să privești pe fereastră, să ieși la o plimbare fără hartă.
Tu alegi cât participi și ce împărtășești.
08:00–09:00
Mișcare blândă
Yoga de dimineață cu Red Light.
09:00–10:30
Mic dejun
11:00–13:00
Modul Schema Therapy
13:00–14:00
Prânz
14:00–16:30
Timp liber
Odihnă, piscină, natură
16:30–19:00
Practică de după-amiază
Sesiune de breathwork, atelier creativ, workshopuri.
19:00–20:30
Cină
21:00–22:00
Seară liniștită
Meditație cu Red Light Therapy.
* Ritmul orientativ al unei zile. Programul final, pe zile și ore, îl anunțăm mai aproape de retreat.
Oamenii care vor ține spațiul pentru tine
Facilitatori atent aleși, care explorează din perspective complementare relația dintre minte, corp și emoții.

Delia Vatamanu
FONDATOARE DOYOUMIND · NEURODYNAMIC BREATHWORK
Creează experiențe de transformare și de ieșire din tiparele nesănătoase, pentru ca fiecare om cu care lucrează să-și recapete starea de bine.

Viviana Obădău
PSIHOLOG · PSIHOTERAPEUT COGNITIV-COMPORTAMENTAL
Lucrează integrativ, cu psihoeducația în centru: explică pe înțeles de ce simțim ce simțim, ca oamenii să-și construiască o poveste coerentă, autentică și cu sens despre ei înșiși.

Alexandru Botezatu
FACILITATOR DE YOGA
A ajuns la yoga după un accident grav și o lungă recuperare. Integrează asana, pranayama, meditație și kriya, iar din experiența de UX designer și artist vizual creează spații în care oamenii se reconectează cu corpul și respirația.
În curând
FACILITATORI TBA
Mai anunțăm câțiva oameni care vor completa parcursul. Urmărește-ne pe Instagram sau aboneață-te la newsletter ca să afli primul/a.
Smida. Un loc intim în mijlocul pădurii.
Smida Park Mountain Retreat & SPA se află în Smida, comuna Beliș, la doar câțiva kilometri de Parcul Natural Apuseni. Pădure, poteci și liniște de jur împrejur, iar înapoi înăuntru: o piscină interioară încălzită, saună.
Aproximativ 2 ore de mers cu mașina din Cluj-Napoca. Nu există transport public până aici, iar cea mai apropiată localitate, Huedin, e la 45 km. Exact asta face liniștea locului. Însă, drumul îl poți începe deja împreună: te ajutăm să găsești un loc în mașina altui participant.










4 PERSOANE · O SINGURĂ CAMERĂ
O singură cameră de acest tip!
Cameră cvadruplă
Patru paturi, baie proprie. Împărțită cu alți trei participanți.
Early Bird
786 €
standard 916 €/pers/7 nopți
3 PERSOANE · O SINGURĂ CAMERĂ
6 camere de acest tip
Cameră triplă
Trei paturi, baie proprie, vedere spre munte. Împărțită cu alți doi participanți.
Early Bird
842 €
standard 972 €/pers/7 nopți
4 PERSOANE · O SINGURĂ UNITATE
O singură cameră de acest tip!
Apartament
Două camere: dormitor cu pat dublu și living cu canapea extensibilă și pat single. Baie proprie. Împărțit cu alți trei participanți.
Early Bird
879 €
standard 1.010 €/pers/7 nopți
2 PERSOANE · O SINGURĂ CAMERĂ
2 camere de acest tip
Cameră dublă/twin
Pat dublu sau două paturi separate, baie proprie, vedere spre munte. Împărțită cu un alt participant.
Early Bird
898 €
standard 1.029 €/pers/7 nopți
O SINGURĂ PERSOANĂ
2 camere de acest tip
Cameră single
Camera doar pentru tine. Baie proprie, vedere spre munte.
Early Bird
1.029 €
standard 1.160 €/pers/7 nopți
Prețul include cazarea pentru 7 nopți, toate mesele și întregul program, access la piscină interioară încălzită, saună, foc în aer liber.
Early Bird pentru primele 8 locuri, până la 01.12.2026; în ultima săptămână se aplică tariful Late Booking.
Un retreat în care intimitatea ta e respectată.
Echipa FundaMental nu va fotografia și nu filma participanții pentru crearea de materiale de promovare. Telefonul personal rămâne la alegerea ta, însă, pozele cu ceilalți participanți se vor face doar cu acordul lor.
Let yourself be held
Poate vei pleca acasă cu o perspectivă nouă, o prietenie, o practică pe care vei vrea să o păstrezi sau cu amintirea unor zile petrecute într-un ritm care ți-a făcut bine. Poate vei descoperi ceva despre tine la care nu te-ai mai gândit de mult.
Te invităm să te lași primit/ă în acest retreat în care în sfârșit poți închide tab-urile deschise (atât cele virtuale, cât și cele mentale) și să îți dai voie doar să fii’. De tot restul, avem noi grijă.
CE ESTE INCLUS
Lasă-te în grija noastră.
Cazare & mese
7 nopți la Smida Park, 17–24 ianuarie 2027. Mic dejun, prânz și cină în fiecare zi, gătite cu grijă și adaptate dietei tale.
Program
6 module de Schema Therapy, yoga de dimineață, Neurodynamic Breathwork, ateliere creative, workshop Points of You, meditație cu Red Light Therapy, discuții 1-1 și drumeții de iarnă.
Spa & timp liber
Acces la piscina interioară încălzită și la saună pe toată durata retreatului.
Cele mai mici detalii
Toate informațiile de care ai nevoie înainte de sosire, primire personală, kitul și materialele pentru ateliere. Și cineva din echipă disponibil oricând, pe toată durata retreatului.
DRUMUL PÂNĂ LA SMIDA
Smida e un loc izolat, fără transport public până acolo. Cea mai apropiată localitate e Huedin, la 45 km. Transportul nu e inclus, dar nu trebuie să te descurci singur/ă. În formular ne spui dacă vii cu mașina și ai locuri libere sau dacă ai nevoie de un loc. Cu câteva săptămâni înainte, te punem în legătură cu ceilalți participanți care fac același drum.
PLATA
Poți plăti integral sau în 2 rate: 50% la confirmarea rezervării, a doua rată până la data de 07.01.2027.
Termeni și condiții:
Știm că uneori planurile se pot schimba. Pentru ca procesul de rezervare să fie cât mai clar și transparent, am pregătit mai jos toate informațiile importante.
Confirmarea rezervării
Rezervarea este confirmată după semnarea contractului de participare și efectuarea plății aferente opțiunii alese.
Plata poate fi efectuată integral sau în două tranșe: 50% la confirmarea rezervării, iar diferența până la data de 7 ianuarie 2027, conform condițiilor contractuale.
Anularea rezervării
În cazul în care participarea nu mai este posibilă, solicitarea de anulare trebuie transmisă în scris către organizator.
Condițiile de rambursare sunt următoarele:
- Cu cel puțin 21 de zile calendaristice înainte de retreat: suma achitată se rambursează integral (100%).
- Cu mai puțin de 21 de zile înainte de retreat, dar până la 7 ianuarie 2027 inclusiv: se reține 50% din valoarea totală a rezervării, iar diferența achitată se rambursează.
- Începând cu 8 ianuarie 2027: se aplică o penalitate de anulare de 100% din valoarea rezervării, iar sumele achitate nu se rambursează, cu respectarea drepturilor prevăzute de legislația aplicabilă.
Transferul rezervării
Dacă participarea nu mai este posibilă, rezervarea poate fi transferată către o altă persoană, cu respectarea condițiilor contractuale și legale.
În cazul în care locul este ocupat de un alt participant, eventualele sume de rambursat vor fi stabilite ținând cont de costurile deja asumate și de sumele recuperate de organizator.
Anularea retreatului de către organizator
În situația în care FundaMental Retreat este anulat de către organizator, toate sumele achitate vor fi rambursate integral. Alternativ, participanții pot opta pentru transferarea rezervării către o ediție reprogramată, dacă aceasta este disponibilă.
